Scrisoare catre enoriasi la sfârsitul unui an dificil
Anul 2011 ne-a parasit în revarsarea ultimelor raze de soare ale lui decembrie, iar 2012 a sosit aproape pe neasteptate, cu câteva focuri de artificii, pe un fond de « crize » de tot felul. In primul rând de încredere a oamenilor unul în altul. Noi ni-l dorim cât mai fericit pentru familiile noastre, pentru omenire si pentru noi însine ! Asa sa fie, sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne poarte si de acum înainte, pe toti, în grija Lui cea atottiitoare !
Vremea este acum a face bilant.
Pentru parohia ortodoxa româna din Strasbourg, 2011 a fost un an cu multe încercari si, fara îndoiala, cu tot atâtea izbânde.
Posibile numai multumita ajutorului lui Dumnezeu si eforturilor conjugate ale membrilor ei solidari si jertfelnici la tot pasul.
Putini stiu ca biserica putea fi închisa în orice moment, spatiul destinat publicului nefiind conform normelor europene aplicabile localurilor publice.
Termenul limita de împlinire a acestui imperativ expirase deja la sfârsitul anului 2010.
Deviz exorbitant, bani putini, mijloace limitate - începutul lui 2011 ne-a gasit strâmtorati si cu totul dezorientati. Catapeteasma nu era nici ea terminata, mai trebuia completata cu sculpturi si icoane, capela pentru slujbele saptamânale avea nevoie de icoane, parchet, zugraveala, instalatie electrica si încalzire, salile de curs si conferinte erau dotate cu mobilier si cu instalatii improvizate (din pacate, partial, mai sunt înca), nu exista apa curenta etc. Se adauga, apoi, proiectul de a aduce din România doua troite sculptate în stejar si a le instala în Cimitirul militar român din Haguenau. Peste toate acestea, vizita Preafericitului Parinte Patriarh Daniel si a Inaltpreasfintitului Mitropolit Iosif era deja programata pentru 10 aprilie 2011, când urma sa se sfinteasca tot rodul ostenelilor noastre : capela, catapeteasma, icoanele, salile, crucile de la Haguenau. Dispuneam, asadar, de trei luni pentru a realiza lucrari care, altfel, se etaleaza pe durata mai multor ani.
Fapt si mai grav : putinele rezerve financiare ale parohiei se aflau depuse pe un cont special destinat lucrarilor exterioare - comunitatea româna fiind singura utilizatoare a bisericii, ea trebuie sa dispuna în orice moment de sumele corespunzatoare eventualelor lucrari la acoperis sau la zidurile exterioare - si apoi, oricum, aceste rezerve erau simbolice în raport cu amploarea devizelor în curs.
Ce ne ramânea de facut ?
Am cerut sfatul si sprijinul enoriasilor. Cei mai multi au sugerat sa contractam un împrumut la banca. In acelasi timp, pe adresa sau în contul parohiei au început sa soseasca din partea credinciosilor si primele contriubtii speciale pentru a face fata lucrarilor de început. Aveam sa constatam curând ca nu este nevoie de fapt de niciun împrumut. Timp de trei luni, zeci de persoane cu dragoste pentru Casa Domnului au daruit din putinul lor atât cât au putut (printre acestia s-au numarat si câtiva studenti). Solidaritatea familiei noastre duhovnicesti a fost impresionanta !
Si în acest fel, dupa cum stiti, la începutul lui aprilie totul era terminat, majoritatea facturilor achitate, iar vizita Chiriarhilor Bisericii române s-a putut desfasura în cele mai bune conditii.
Recent, la ultima sedinta a Consiliului, când s-a facut calculul tuturor cleutuielilor si veniturilor pe exercitiul încheiat, am constatat cu bucurie ca în jur de 70% din totalul lucrarilor a putut fi acoperit prin jertfa Dumneavoastra solidara, iar restul de 30% au fost bani retrasi din contul de care vorbeam (nu ne îndoim ca-l vom putea readuce într-un viitor nu prea îndepartat la nivelul corespunzator!).
Ma folosesc acum de acest prilej pentru a aduce înca o data multumiri si felicitari din partea mea si a Consiliului parohial fiecaruia dintre Dumneavoastra pentru proximitatea miscatoare pe care ati manifestat-o fata de Biserica în anul care s-a încheiat. Depun marturie ca nimeni nu a ramas indiferent la apelul nostru : unii au ajutat cu obolul, altii cu transportul obiectelor si nu putini cu munca si cu competenta lor (chiar si firmele sau santierele administrate de români ne-au facturat numai costul materialelor, niciodata munca prestata). Studentii au fost, la rândul lor, prezenti la tot pasul ajutând uneori pâna noaptea târziu la curatenia din biserica, la pregatirea meselor si a pachetelor, la împodobirea lacasului de cult si la multe altele. Biserica este în prezent bine amenajata, capela primitoare, salile de curs functionale, iar în Cimitirul militar român de la Haguenau vizitatorii pot vedea de departe marturia unei prezente românesti autentice si pline de sensibilitate. Si toate acestea purtând pecetea sfinteniei din însasi mâna Intâistatatorului Bisericii Ortodoxe Române.
Tuturor, acum, cele mai sincere multumiri si felicitari din parta preotului lor pentru aceasta veritabila ctitorie!
Se întelege ca cele de mai sus nu au fost singurele « provocari ».
Au urmat vizite, pelerinaje, concerte, primiri, conferinte, participari, expozitii, spectacole, mese rotunde, scoala parohiala etc., caci crucea pe care o purtam împreuna se declina în multe feluri. Dar, dupa cum ati remarcat, pe toate le-am putut împlini, întrucât le-am acceptat cu credinta, le-am purtat cu nadejde, iar acolo unde fortele noastre ni s-au parut prea slabe, ne-am încredintat purtarii de girja a lui Dumnezeu. A Lui sa fie slava în vecii vecilor !
In ce ma priveste, cuvântul care ar rezuma cel mai bine sentimentul cu care închei anul 2011 este « MULTUMIRE ». Aduc multumire lui Dumnezeu, familiei mele si familiei duhovnicesti a enoriasilor. Din tot sufletul.
Anul 2012 sa fie din belsug binecuvântat!
Preot Vasile Iorgulescu
